top of page

Ce este, cum apare și cum se tratează abcesul mamar?

Actualizată în: 2 aug. 2021


Abcesul la sân NU reprezintă o contraindicație în alăptare.




💭Context


Audiez un interviu pe tema lactației și alăptării, o discuție cu un medic neonatolog și un ginecolog. Un demers foarte bine-venit, și sfaturi foarte bune, în marea lor majoritate.

Un principiu cu care nu pot fi de acord este următorul

👎Medic ginecolog: dezvoltarea unui abces contraindică alăptare; laptele trebuie muls și aruncat.


👉Ce este un abces⁉️

Este o colecție (pungă) de puroi, care se dezvoltă în interiorul unui organ.


🗝️Cheia explicației mele stă în cuvântul "colecție", care desemnează localizarea și cuprinderea într-o pungă, sau "cămașă". Această "pungă" este modul organismului de a localiza și controla diseminarea (întinderea) unei infecții, construind o teacă de țesut conjunctiv (fibrină)în jurul "punctului fierbinte".


✅Așadar, nu există riscul ca bebelușul alăptat să înghită, atunci când suge, conținutul chistului o dată cu laptele.


Abcesul nu comunică cu canalele galactofore (cele care duc laptele spre deschiderea mamelonului), iar dacă va fistuliza (se va sparge), fistulizarea se va produce spre piele, spre exterior. Este mecanismul firesc de protecție și reparare al organismului: împinge infecțiile, corpurile străine, dăunătorii spre exterior.


👉Cum apar abcesele?⁉️


🔥De obicei, apar în urma unei mastite (inflamație a sânului).

Nu toate mastitele sunt infecții, ele debutează ca inflamații (de cele mai multe ori cauzate de staza laptelui în sân, deci de un management defectuos al lactației & alăptării).

Inflamațiile se pot suprainfecta cu bacterii de pe piele, mai ales dacă mameloanele prezintă răni (porți de acces pentru microorganisme).

Incorect tratate, aceste patologii (mastitele, abraziunile mamelonare) pot genera abcese.

🦠Cel mai frecvent patogen implicat este stafilococul auriu, atât cel comun, cât și varianta "rea" MRSA (stafilococ auriu rezistent

la meticilină)


👉Cum tratăm abcesele⁉️


✨Standardul de aur: abordarea întervențională

Ce înseamnă? Radiologul introduce în "camera" cu puroi un cateter fin (fir, furtunaș), sub ghidare ecografică, pe care îl lasă pe loc până ce nu se mai drenează (scurge) puroi


🤌O altă variantă bună: aspirarea cu seringa a conținutului


👩🏻‍⚕️Varianta chirurgicală: incizarea abcesului cu bisturiul, drenarea și spălarea cu ser fiziologic a cavității

Atenție‼️ incizia (tăierea) se va face în lungul canalelor galactofore, nu perpendicular. Vrem să conservăm alăptarea, nu să obținem o rană cât un hău care "plânge" lapte. Foarte tristă lucrare...


💊Antibiotic

Trimitem puroiul la laborator

Până la aflarea rezultatului, putem trata empiric cu amoxicilină+clavulanat (Augmentin)

1g la 12h x 5-7 zile


🤔De ce să nu întrerupem lactația⁉️


În primul rând, după cum am explicat, abcesele sunt încapsulate. În eventualitatea rară și improbabilă în care abcesul fistulizează (se sparge) într-un canal, bebelușului nu i-ar putea face rău bacteriile cu care a trăit bine-merci până în acel punct. De ce!? Pentru că la momentul constituirii abcesului, infecția era deja existentă, de mult timp


Apoi, antibioticele date sunt sigure în alăptare.

La fel ca anestezia făcută mamei și medicamentele antiinflamatoare și analgezice.


Bebelușul poate fi repus la sân imediat după operație‼️


👉🏻sursa articol: Dr. Claudia Dobocan, Neonatolog, Consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC


👉Mai multe despre abcesul mamar

https://ibconline.ca/breast-surgery2/

✅Augmentinul acceptabil în alăptare

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK500776/

✅Paracetamolul acceptabil în alăptare

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK501194/

✅Ibuprofenul acceptabil în alăptare

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK500986/





354 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Compoziția laptelui matern

Laptele matern este esenţial pentru creșterea și dezvoltarea optimă a bebeluşului, protejându-l de boli, de diverşi agenţi patogeni ori de complicaţii grave precum septicemia cu debut tardiv, conform

Să circule și Binele.

“Da, mai sunt si oameni buni. Chiar am ramas impresionata. Nu parea genul. Era imbracat obisnuit (sa nu spunem “saracacios”) si destul de abatut, nu mi-a transmis prea multa incredere. " Fata ii rad

bottom of page