Dacă doarme singur devine independent?! Oare? 

Actualizată în: 12 Febr. 2020

Mulți părinți cred că dacă bebelușul doarme singur în pătuț sau chiar în camera lui, devine independent. Am auzit de atâtea ori asta! (Chiar și eu am practicat această metodă, sperând să cresc un copil independent, sigur pe el.

Întrebați-mă ce părere am despre asta după 14 ani și ce "roade" culeg. Vă răspund cu drag în privat.)

Paradoxal, este exact invers.

De ce? Dacă ne întrebăm care este nevoia principală a unui nou născut, ne vine imediat în minte HRANA.

Dar hai să ne gândim puțin.

Să presupunem că vă este foame tare și în același timp vă simțiți în pericol (asta simte un bebeluș când este în afara "razei brațelor" - frică).

ADICĂ : Vi se oferă mâncare în timp ce nu vă simțiți în siguranță. Mâncați, sau vă salvați?

Ca adulți, alegem să fugim, ca să fim în siguranță. Bebelușii...nu pot face asta. Vor semnala prin singurul mod pe care îl cunosc: vor plânge. Și evident, ne gândim că îi este foame. Intrăm într-un cerc vicios și nu știm ce să mai facem.

Poate e timpul să reconsiderăm SIGURANȚA, ca primă hrană.

Pe fond de siguranță, absorbția nutrienților este favorizată, rezultând o creștere și o dezvoltare armonioasă a bebelușului. Asta dacă ne interesează (și) partea emoțională a dezvoltării lui. Nu de alta, dar e BAZĂ în viitoarele alegeri ca adult.

Nevoia de siguranță este prioritate în primii ani din viață. Copilul trebuie "introdus" în lumea extrauterină blând, brațele părinților servindu-i drept "liant de trecere".Va lăsa singur acest liant, când se va simți în siguranță. Dacă nu îl lasă...atunci e nevoie sa "lucrăm" la asta, înainte de orice.

SIGURANȚA este ESENȚIALĂ.

Practic, atunci când nu dorm cu noi, când nu ii ținem suficient în brațe, vom găsi la ei nevoie exagerată de atenție, defensivă, nesiguranță și altele din sfera aceasta. Știu acum unde am greșit noi ca părinți și dacă aș putea să dau timpul înapoi, l-aș alăpta în primul rând (pentru că nici aici nu am reușit) și aș dormi cu el. L-aș tine în brațe muuuuult mai mult. I-aș vorbi, l-aș asigura de dragostea mea, dar mai ales de DISPONIBILITATEA mea. Pentru că știu că deși noi mamele facem tot ce putem pentru puii noștri, sunt momente când, obosite fiind, le transmitem semnale de "indisponibilitate", de saturație, de "nu mai pot". Iar ei, micuții, primesc "din plin" această energie, care se traduce pentru ei în "ne-iubire", "ne-acceptare", pe care le vor căuta toată viața cu prețuri grele. Ei sunt corpul nostru. Nu putem pretinde SĂ NU circule energiile libere în trupul nostru comun. Ceea ce simțim, ajunge la ei concretizat într-o chimie, fie pozitivă, fie negativă. Cel mai des, când suntem în dizarmonie ( cu noi înșine, cu partenerul de viață sau cu alte persoane) "bucățile din noi", puișorii de om, simt frică. În afara faptului că traduc totul în neacceptare, se simt în nesiguranță, pentru că sursa lor de viață este "în pericol". Așa resimt ei negativitatea din chimia rezultată în urma dizarmoniilor. Să ne amintim: suntem trupul lor (au locuit acolo 9 luni și știu PERFECT inima mamei), sursa lor de hrană, de viață. Este ANORMAL să stea separați de noi pentru o vreme, așa cum este perfect NORMAL să se separe...de la o vreme. Totul survine însă blând, încet, cu multă dispoziție de a dărui fără așteptări. Înțărcarea, grădinița, sunt etape cu aceleași încercări.

Las și asta aici. Este un filmuleț ușor de urmărit despre Teoria atașamentului.

https://youtu.be/WjOowWxOXCg

#PostpartumRomânia

#trimestrul4

#enteraDoula

20 afișare0 comentariu