Mame care inspiră alte mame – Cristina Petcu Mi-a plăcut din prima! Nu ne cunoaștem personal, decât prin intermediul internetului, dar m-a cucerit pe loc. Deschisă, sinceră, creativă, Cristina Petcu este un model pentru mine. Este Doula Postpartum, Tehnician Nutriționist, viitor consultant în alăptare IBCLC și creatoarea Postpartum.ro. „Pun în slujba mamelor tot ce sunt, ce știu și ce pot, ca o recunoștință pentru atât de multe binecuvântări din viața mea!”(Cristina) 1. Ce a însemnat pentru tine să devii mamă? Ce trăiri, cum te-ai adaptat la noul rol? M-am simțit parcă dintotdeauna pregătită… să fiu mamă. Îmi plac copiii…de o viața :))) Pricepută, îndemânatica. Cu toate astea, primul copil a venit la 28 de ani și ghici cum m-a găsit?! NEPREGĂTITĂ, NEPRICEPUTĂ ȘI SPERIATĂ că nu fac bine ce fac. E tăios, e dur. Dar e un mare adevăr. Niciodată nu ești pregătit pentru asta. Poți face că lucrurile să îți fie mai “la îndemâna”, dar nu poți controla, stăpâni, asigura și conduce. Copilul vine fără instrucțiuni de folosire sau montare pentru funcționare. Vine bebe, și…ești practic la mâna dezvoltării personale. Vrei nu vrei, MAESTRUL a sosit. Te va învăța răbdarea, blândețea, bunătatea, mai mult ca oricine. Pune-ți centura de siguranța, că urmează o călătorie incredibilă! Adaptare? E cuvântul perfect. Pentru că, e despre a intra într-un rol, treptat. Nu ne naștem părinți. Devenim. La început suntem cei care i-am dat viața puiului de om, alături de Divinitate. Doar călătoria împreuna, în fiecare zi, ne face părinți. 🙂 2. Spune-mi o experiență frumoasă ca mama (sau mai multe, care consideri că merită menționate) Sunt mai multe, e greu să aleg una. Dar voi alege una, pentru că mi-e dragă și este încurajatoare. Zâmbesc 🙂 În urmă cu 14 ani, se năștea Vlad. Operație de cezariană la rece (a ales medicul pentru mine), cu o recuperare grea și rateu în alăptare. Vinovăția, durerea și singurătatea de atunci le recunosc ușor azi la mămicile cu care intru în contact. Dar să trecem la amintire, care trebuia să fie frumoasă :)))) Vlad avea aproape 3 luni, era la puseu de creștere, aveam nopți nedormite și eram foarte descurajată. Operată la sân de mastită, abces și altele, încă îmi reveneam din șocurile începute cu operația de cezariană. Ce să mai…parcă nimic nu se mai lega în viața mea. Ne plimbam cu bebelușul în parc, și la distanță, zăresc o prietenă care era cu soțul și băiețelul lor de 4-5 ani. Ei cu o cafea în mână, zâmbeau, radiau și îl observau de la distanță pe cel mic, care pedala în față, la mulți metri de ei. Erau atâtor relaxați! Păreau înconjurați de o aură! [Imaginează-ți fețele noastre! :)))) ] Soțul meu se uita și el la tablou, iar eu îi spun: „ce fain trebuie să fie…!” Ajunși față în față cu ei, după ce vorbim puțin, mama respectivă îmi spune: “stai liniștita. Va fi și mai bine o dată cu trecerea timpului. Vei vedea. 🙂 Acum pare că nu, însă fii încrezătoare. Va fi cum îți spun. “ Și mi-a făcut cu ochiul, m-a îmbrățișat și salutat și …a lăsat aroma de cafea după ea. Mi-a fost greu să mă agăț atunci de “promisiunea” aceea. Părea atât de imposibil! La vreo 4 ani distanță, trăiesc o întâmplare interesantă. Stăteam pe bancă împreuna cu soțul meu, aveam o cafea în mâna și ne uitam cum băiatul nostru, făcea ture cu trotineta. Trece un cuplu de tineri cu un bebe în cărucior, care plângea… Mă uit la fețele lor și mă văd pe mine. Instant îmi dau seama că eu trăiesc momentele “profețite” de prietena mea, iar acel cuplu…Oh! Acel cuplu! În inima mea erau pe de o parte sentimente de recunoștință, pentru că realizasem (conștientizasem deplin exact atunci), cât de MINUNATĂ este acea clipă, pe de altă parte, compasiune și înțelegere pentru cei din fata noastră. Mi-a fost tare greu să stau deoparte. Am știut că nu e treaba mea și m-am rugat în gând pentru ei. Mi-aș fi dorit să îi spun acelei mame, că va fi și mai bine, că va trece acea perioadă și că într-o zi… va sta cu o cafea în mâna, liniștita, privindu-și puiul cum se joacă. Și toate acele lacrimi, nopți, dureri și zeci de întrebări… își vor găsi loc în amintirile dragi inimilor lor. Aș fi vrut să strig în tot parcul, căldura și bucuria pe care le aveam, realizând că… suntem bine, sănătoși, că au trecut acele momente care păreau că mă vor consuma toată și că din contra, ne-au crescut, ne-au sudat ca familie și ne-au întărit. Aș vorbi infinit despre acele momente de conștientizare. Au venit în valuri de atunci. Sunt. Ele sunt. Bucuriile, momentele frumoase, că despre ele vorbesc. Avem nevoie de răbdare și de ochi speciali…să recunoaștem binecuvântările. Uneori, pare că ceea ce trăim este nedrept, imposibil, veșnic, crud sau ghinion. Aș spune că toate, au frumusețea lor și că în fiecare, avem ocazii EXTRAORDINARE de creștere. Așa vin ele servite. În forme, zile, întâmplări și etape diverse, dar VIN. Sunt ocaziile noastre, avem nevoie de ele. Nu pot fi decât…binecuvântări. Mulțumesc lui Dumnezeu că le văd sens azi, multor clipe negre! 3. Dacă te gândeșți la un moment greu/provocator, care ar fi? (Pot fi mai multe) În mămicie sunt multe momente grele, provocatoare. De departe cea mai grea mi s-a părut lehuzia, care este subestimată. Trăirile de atunci… experiența durerii de toate felurile. De asta fac ceea ce fac azi. Apoi provocările în ceea ce privește educația. Rudele, părerile contradictorii, alegerile, responsabilitatea … Cred că cel mai cumplit lucru pentru un părinte este să știe că se putea mai bine și el nu a făcut-o. Orice, în orice. 4. Regrete ai? Pai…aș da timpul înapoi pentru câteva chestii legate de primul copil (de care mi-e dor constant…mic). În primul rând m-aș informa mai mult, aș caută cursuri care să mă ajute să știu mai multe. L-aș alăpta și l-aș culca în patul meu. Nu mi-aș mai culca copilul în altă cameră până la 3 ani cel puțin și l-aș tine mai mult în brațe. Am fost convinsă că fac ceea ce trebuie, am crezut orbește că devine independent dacă stă separat, dacă are spațiul lui. Acum știu. La al doilea a fost altfel. 5. Ce i-ai spune mamei Cristina, la început de drum prin Mămicie? Cristina, abia (te-)ai născut. Ce vrei de la tine?! Abia știi să înghiți, nici nu știi să stai în fund! Nu ai mai fost mamă până acum, ești nou-nouță, dă-ți timp să te obișnuiești cu asta. Eșți o verigă într-un lanț foarte vechi (dintotdeauna!): lanțul părinților, al omenirii. Nu, nu ești veriga slabă, ești cea NOUĂ! Și ca orice lucru nou, ai un potențial imens de a face treabă bună! Este nevoie de timp, pentru a te roda și a deveni parte încadrată perfect în lanț, dar tu completezi, nu încurci. Fii blândă cu tine, nu te judeca aspru, respiră adânc cât de des poți, privește Cerul măcar 5 minute pe zi și fii încrezătoare în Dumnezeu, în corpul tău, care știe ce să facă dacă nu se intervine peste procesele naturale. Orice se învață! Orice! Informația, răbdarea și încrederea fac diferența. O îmbrățișez strâns pe acea Cristina… Cu ochii închiși și strâns.
Sursa: www.prinmamicie.ro , autor Bianca Niculina Ghițulescu Va fi și mai bine!