"Cred că nu se satură. Vrea la sân prea des. Mănâncă în continuu. Ce să fac?" Aud des asta, chiar și azi am avut acest subiect adus pe tapet, fapt pentru care m-am hotărât să scriu. "Vrea la sân non-stop." Păi ce să faci?
Am scris mai multe în cartea pe ca am lansat-o în vara lui 2021, carte cu care am vrut să aduc noutățile și în mâinile mamelor cu care nu mă pot vedea fizic sau într-un curs pe care îl țin. În primul rând vezi dacă e la puseu de creștere. Apoi, evaluează cum se simte copilul per total, pentru a exclude probleme clinice: 👍adică bebe să aibă stare generală bună, să fie vioi, vesel, să aibă tonus, energie, să nu aibă vreo reacție ciudată când este atins în anumite zone ale corpului sau când este manevrat într-un anumit fel, să ude scutece, să facă scaune și să ia în greutate. Dacă toate astea sunt ok si totuși el vrea foarte des la sân, oare de ce nu am putea părăsi zona fizică a lucrurilor și să aducem în discuție starea lui emoțională care depinde de felul în care se simte acceptat cu nevoile lui mărunte și dese... Acceptarea nevoilor (care sunt și altele în afară de hrană, apă, somn și schimbat scutec) înseamnă VALIDARE pentru bebeluș. Partea cea mai frumoasă a lucrurilor este că tu nu trebuie să îți bați capul să le identifici care și cum și când vin...Asta pentru că ai un singur lucru de făcut: îl pui la sân, convinsă fiind că trupul tău de femeie care a născut, știe EXACT cum să compună laptele în baza nevoii semnalate. Doar cu oaste foarte bine "subiectul" crescut 9 luni în interitoriul lui și livrat de curând! Știe exact ce îi trebuie. Dacă "reclamantul" e foamea, laptele va fi proteic, bogat în lipide...etc, dacă e somn e bogat in melatonina, dacă e sete, dacă e frică, dacă e nevoie de conectare, de comunicare....ați înțeles. Asta este de fapt MINUNĂȚIA laptelui matern. Faptul că este VIU. Se compune de fiecare dată în perfect acord cu ce a transmis bebelușul prin salivă, la contactul cu sânul. Laptele formulă, este static, are aceeași compoziție mereu. O hrănește și pe Ioana și pe Mirela și pe Amalia la fel. Deși Ioana, Mirela și Amalia au nevoie diferite, au avut creșterea în sarcină diferită, kg la naștere diferite... mamă diferită, etc. Aaaa... E greu de crezut asta. CUM? Corpul tău imperfect? Să fie așa perfect făcut?! Mai bine apelăm la formulă. Pare să ajute. Si-apoi..."atâția copii au crescut cu lapte praf și sunt perfect sănătoși." Se bat tobele cum că laptele praf e îmbogățit în nutrienți și mai observi și tu cât de bine doarme după ce îl mănâncă...(nu ca după laptele tău...) păi...da. Mai bine apelăm la soluția salvatoare. Se liniștește cel mai bine. De fapt...doarme. Nu mai are energie pentru altceva. Știm ce se întâmplă în timp atunci când intervine completarea. Știm de asemenea că rareori este o problema reală în care trebuie folosită hrană artificială și că apelăm prea ușor la soluții rapide, care să aducă "somnul liniștit" pe care îl confundăm cu rezolvarea. Partea proastă e că așa se pierde și lactația. Adică...se oprește livrarea de nutrienți exacți pe măsura lui, însoțiți de emoții. Hrană emoțională pură. Ce să faci? 👉E nevoie să accepți ritmul copilului tău de creștere, pentru că cererile lui dese cer de multe ori conectare. 👉Fii disponibilă, fii LA MODUL SERIOS dispusă să alăptezi la cerere. Pe măsură ce tu accepți asta, bebelușul se va liniști. Altfel, chiar dacă tu ii oferi sânul însă alăptarea este corvoadă și simți că nu mai poți și abia aștepți să se termine, să știi că asta înseamnă stare de nesiguranță și stres pentru bebe. Emoțional vorbind, nu îi mai transmiți hrană (tu fiind stresată, indisponibilă la cererile lui dese). Chimia care se secretă în corpul uman pe fond de stres, este una negativă și ajunge pe loc la copilul foarte mic, la nou născut. Asta pentru că, amintește-ți : tu ești (încă) corpul lui. El nu conștientizează că are corp propriu. Formula e simplă: tu te STRESEZI= bebe se stresează. Și ce face când se stresează? Plânge, caută sân. ✓Unu: se simte nesigur (SIGURANȚA este prima nevoie, în piramida de nevoi a unei ființe, înaintea hranei) ✓Doi: pentru că se simte nesigur, are nevoie să se aline, deci să sugă, să se asigure că ești acolo și că nu e abandonat. E singurul lui mod de a se liniști. 😔 Din păcate, așa funcționăm. Toate astea, se amplifică atunci când copilul este născut prin cezariană, când separarea celor doi a fost lungă, când alăptările se desfășoară la program în primele zile din viață. _______________&________________ Deci cheia este că TU sa accepți programul lui, așa cum suge el, fără să mai lupți să îl aduci într-o lume cu ceas, cu program și planuri. Tranziția trebuie sa fie lină și este nevoie de multă răbdare și disponibilitate. Doar tu poți avea aceste două giuvaiere, pentru că TU ești adultul din ecuație și știi cum merg lucrurile pe-aici prin viață, nu? (Evident, asigură-te că atunci când e la sân înghite și că reușește să mănânce cât îi trebuie cu adevărat). În plus: Verifică și timpul puseelor de creștere. Manifestarea la pusee e provocatoare. Concluzionând: Cu cât te înverșunezi, te preocupi și te stresezi că "vrea des", cu atât bebeluşul va percepe că cineva nu este dispus să ii "asculte" nevoile, că este în pericol și intră în funcțiune instinctul de supraviețuire. Adică se face auzit, "să îl salveze cineva". Chiar dacă pare ciudat, sau neadevărat, așa funcționăm. Ei sunt determinați să supraviețuiască, din momentul în care au câștigat bătălia cu restul spermatozoizilor tatălui. Dreptul de a creste în uter, pentru a duce specia mai departe, este de fapt o misiune pentru fiecare bebeluș născut. "Pune-l la sân des!" este un îndemn care uneori e enervant pentru mamele care se luptă cu diverse situații, însă este sigur o propoziție la care merită să te gândești din perspectiva de mai sus. Când vei răsfoi cartea vei înțelege și mai multe! ❤️ #EnteraDoula #DalaiMama