Ființa pe care o privești, așa mică și neputincioasă, este un campion.
În drumul ei către uter, dintre toți spermatozoizii tatălui, celula aceasta, a fost câștigătoarea.
Nu o poți trata altfel decât ca pe o campioană!
Fătul rezultat este prima reușită dintr-o serie, ce urmează.
Crește de la o luna la alta, se mișcă, se întoarce, începe să dea semne că vrea să iasă.
La naștere, ar fi a doua reușită, dacă nu s-ar interveni peste ea și dacă ar fi lăsată să câștige și această etapă.
(Punctați deci, că nașterea prin cezariană reprezintă o victorie furată, adică o ocazie de dezvoltare anulată, care vine la pachet cu o frustrare a pruncului, aceea de a nu-și fi împlinit menirea.)
Ieșită din uter, a împlinit misiunea de a crește și este foarte determinată să supraviețuiască. Va semnala orice nevoie cu singurul limbaj de comunicare pe care îl cunoaște deocamdată, va căuta cu orice preț siguranța, ca să ducă la capăt misiunea de a perpetua specia.
E mai sus de noi acest mecanism, e bine înmagazinat în fiecare.
Meconiul, o alta reușită.
Alăptarea, care încununează începuturile.
Auto-diversificarea, auto-înțărcarea…
Aceste etape, au mereu în centru, ființa aceea câștigătoare.
Dacă este lăsat "la butoane", și nu manifești frica, copilul în care avem încredere, poate "desfășura" cu succes programul de supraviețuire. Trebuie doar ghidat.
Ce ne oferă viața o dată cu asta?
Un cadou extrem de valoros.
Neputința pe care o afișează copilul în frageda pruncie, este (și) ocazia noastră PERFECTĂ de dezvoltare.
Ne expunem la lecții de răbdare, bunăvoință, blândețe, încredere, dincolo de presupunerile din "programul" nostru mental și la dragoste necondiționată.
Nu putem să lipsim, pentru că nu-i așa: cine vrea absențe într-o treabă așa de serioasă?!
În concluzie, independent de ce ȘTII, POȚI sau VREI ca părinte, acea mică ființă, știe deja ce are de făcut: să supraviețuiască cu orice preț.
Se va folosi de corpul mamei, care este al lui (și știe asta), până va deveni autonom.
Așa că, devine VITAL pentru reușita lui, a omului nou, să aibă resursele împlinitoare de nevoi, disponibile și la cerere.
Nu la program, nu condiționat de zi sau de noapte, de modele ale rudelor sau prietenilor, standarde oficiale, de așteptări sau de un program impus.
Când se naște, aproape multe din nevoi se împlinesc în brațe, la sân.
Uite 3 motive pentru care statul acasă, cu el în brațe este o treabă serioasă:
Corpul tău, e corpul lui, până devine conștient că are unul propriu.
Laptele se compune în baza nevoilor, cerute cu fiecare contact între salivă și mamelon.
Brațele sunt prelungirea inimii, îi oferi acest liant de transport către lumea noastră, care este zgomotoasă, plină de culoare și forme și la care bebelușii, ca să facă față, au nevoie de tranziție lină. E imperios deci, să fie însoțiți.
Ființa câștigătoare va pleca când își va fi împlinit misiunea și se va simți în siguranță să ducă mai departe... omenirea.
Incursiunea pe care o face în devenirea lui ca OM, are factori determinanți: dispoziția noastră, disponibilitatea, acceptarea și lipsirea de condiții pentru a fi, pentru a exista și pentru a primi iubire.
Știu că i-ai cumpărat hăinuțe frumoase, căruț și poate pătuț.
Dar el, EL ... campionul...
Habar nu are ce frumos ai decorat camera, casa sau locul unde urmează să stea.
Tot ce își va aminti va fi decorul tău interior, set-up-ul mental la venirea lui, compasul emoțional acordat la viața simplă, zâmbetul tău, bucuria de a-i răspunde la nevoi, fără a fi judecat sau etichetat drept șantajist, obraznic sau alintat.
E adevărata zestre cu care pleacă în lume.
Dacă până acum ai văzut diferit lucrurile și tot ce am scris mai sus, pentru tine are sens, începe de azi să îl tratezi ca pe un campion, observă-i strălucirea din ochi.
El vrea să reușească!
Pășește-i alături, însoțește-l, ghidează-l, creionează-i iubirea prin acceptare, necondiționare, dăruire și disponibilitate autentică.